Boc- La Etno Tv

0
11

Întâlnirea de lucru care a avut loc ieri, 29 octombrie, între primul-ministru în exerciţiu Emil Boc şi misiunea de evaluare a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a început la ora stabilită de cele două părţi, respectiv la 18,30. De altfel, programul public al primului-ministru care a inclus acest punct, a fost anunţat în jurul orei 11,20.

Facem precizarea că din delegaţia FMI, CE şi BM au făcut parte 12 persoane, care au venit pe rând la Palatul Victoria. Toţi participanţii au ajuns cu puţin timp înainte de ora stabilită pentru începerea întâlnirii.
Primul-ministru în exerciţiu Emil Boc a intrat în sala în care a avut loc întâlnirea de lucru, împreună cu miniştrii în exerciţiu Adriean Videanu şi Radu Berceanu, cu câteva minute înainte de începerea întrevederii. Subliniem că participarea premierului în exerciţiu la emisiunea de la „Etno TV” nu a afectat în nici un fel începerea, la ora stabilită, a întâlnirii cu delegaţia organismelor financiare internaţionale.
  

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here