Academicianul Răzvan Theodorescu, Doctor Honoris Causa al UVVG

0
14

Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” îi va conferi, astăzi, 26 martie, 2010 – ora 12,00, în Sala Senatului din Centrul Academic de Conferinţe (B-dul Revoluţiei nr. 78), în cadrul unei manifestări festive, înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” d-lui Academician Răzvan THEODORESCU.
Profesor asociat al UVVG, Academicianul Răzvan THEODORESCU este una dintre cele mai mari personalităţi a vieţii ştiinţifice, cunoscut şi apreciat om de cultură pe plan naţional şi internaţional. 
Academicianul Răzvan THEODORESCU este doctor în Ştiinţe Istorice din 1972. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, ale cărei cursuri le-a urmat în perioada 1955-1963 (cu întrerupere în intervalul 1959-1961, din cauza exmatriculării din Universitate din motive politice).
Activitatea profesională
– Din 2000 este Rectorul Universităţii Media.
– 1995 – Rectorul Academiei de studii asupra istoriei culturii şi religiilor.
– 1995 – şeful catedrei UNESCO de Studii Sud-Est Europene din Universitatea de Arte.
– 1994-2000 – secretar general al Asociaţiei de Studii Sud-Est Europene.
– 1992-2000 – două mandate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
– 1990-1992 – director general al Societăţii Române de Televiziune.
– 1990 – profesor la Universitatea de Arte din Bucureşti.
– 1963-1987 – cercetator ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române.
– 1972-1977 – director adjunct ştiinţific al Institutului de Istoria Artei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here