Altă variantă a „democraţiei originale”

0
35

Fiind chestionat în legătură cu refuzul opoziţiei de a accepta alegerile comasate în noiembrie, dl. Gheorghe Seculici, preşedintele PDL Arad, ne-a declarat: „Nu îmi place să pierd vremea cu dispute politice lipsite de sens, dar vă dau o mostră de gândire a liderilor din opoziţie. Unul dintre argumentele acestora ar fi că alegerile comasate încalcă democraţia. Dar nici nu au terminat de rostit cuvântul democraţie şi, având memorie scurtă, politicienii din opoziţie admit alegerile comasate cu condiţia ca acestea să aibă loc în februarie sau în iunie. Altfel spus, democraţia e în regulă dacă alegerile comasate au loc atunci când vrea opoziţia, dar avem încălcare de democraţie dacă alegerile comasate au loc când vrem noi. Este o mostră de logică cel puţin ciudată. Dar atunci când vorbesc Victor Ponta şi Crin Antonescu nu se mai pune problema de logică în discursul politic. Vreau să spun că argumentele opoziţiei merg exclusiv în direcţia intereselor de partid. Nu vreau să afirm că PDL nu are interese de partid. Marea deosebire însă dintre USL şi PDL constă în faptul că PDL are în vedere interesele ţării, aşa după cum am mai spus în interviul din numărul trecut al ziarului. USL merge şi acum pe mâna lui Ion Iliescu care a inventat „democraţia originală”. Amintind acest lucru, cred că nu mai e nimic de comentat”.

I.I

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here