Încă 20 de ani

0
13

Imediat după Revoluţie, viaţa politică din România a devenit euforică şi trepidantă. Au apărut tot felul de partide, precum ciupercile după ploaie – la un moment dat erau vreo 250 de partide -, au fost şi încercări timide de tot felul de doctrine şi ideologii, s-au născut lideri de o zi sau două, iar disputele aşa-zis politice se ţineau lanţ, zi de vară până-n seară, într-o veselie demnă de o cauză mai bună. A fost o joacă de-a politica pentru un popor care nu ştia decât de partidul unic şi de măreţul lui conducător.
Joaca de-a politica a continuat până azi, chiar dacă partidele s-au redus ca număr şi contează doar câteva în luptele pentru putere. Astăzi nu numărul partidelor, ci fluctuaţia şi inconsistenţa gândirii liderilor politici duce la o euforie specifică vârstei copiilor. Se încearcă tot felul de combinaţii de doctrine, mai mult sau mai puţin exotice, se pun la cale alianţe contra naturii, apar lideri, unii cu grave probleme psihice, se fac promisiuni care ţin de o fantezie bolnăvicioasă şi nicidecum de realităţile economice şi sociale ale ţării. Colac peste pupăză, televiziuni avide de rating propun tot felul de moderatori exhibiţionişti, în goană perpetuă după scandal, televiziuni în care înjurătura, insulta şi minciuna sunt la ordinea zilei.
Aflu că în Arad vreo 12 partide îşi încearcă muşchii în alegeri. De unele n-a auzit decât fondatorul partidului şi încă vreo 3-4 membri. Au aceste partide o doctrină sau un program? De unde? De doctrine nu au auzit decât vag chiar liderii partidelor mai mari, darămite cei care încropesc partide pe dunga şanţului. Ce doctrină are, bunăoară, construcţia politică numită USL? E pe dreapta, cu principii şi măsuri de dreapta? E pe stânga cu idei şi propuneri de stânga? Nimeni nu ştie. Obligaţi de gura presei care a întrebat cu ce se mănâncă USL, liderii alianţei au încropit o listă de vreo 10 puncte mari şi late (încă de pe vremea lui Moise se poartă Decalogul) şi l-au numit program de lucru, pentru că despre program de guvernare nici nu poate fi vorba. USL – o alianţă pentru lideri şi oportunişti, nu pentru ţară. O alianţă care are drept scop înlăturarea lui T. Băsescu şi a PDL şi nicidecum nu este o încercare de a construi un program pentru ţară. Aşadar, cu ce se aleg românii dacă aleg USL? Cu nişte iluzii servite de un Antonescu, cel mai mare chiulangiu cu patalama din politica românească şi cu Victoraş Ponta care mai ieri se juca în praf, iar acum vrea să conducă destinele ţării.
De cealaltă parte a baricadei confuzia e totală. Se încercă tot felul de construcţii ba liberal – ecologiste, ba liberal – creştine, ba liberal – ecologiste, într-o veselie care ţine de inspiraţia de moment a liderilor mai măricei sau mai mititei din zona respectivă. Ca exemplu: ce este Mişcarea Creştin -Liberală încropită pe picior la Arad? Mai exact cu ce scop a apărut pe piaţă această mişcare? Opoziţia zice că MCL a fost înfiinţată pentru ca să uite alegătorii de PDL. De ce să uite? Pentru că dacă s-a făcut ceva în Arad, aceasta se datorează PDL. Şi atunci de ce să-i uite populaţia pe cei care au realizări pe care nici măcar opoziţia nu le poate ignora? Nu ştergi cu buretele ceea ce e bun.
Adevărul este că liderii politici, în orice zonă ar funcţiona ei, nu au principii ideologice şi doctrinare solide şi orice alizeu mai acătării îi face să-şi schimbe direcţia şi convingerile politice. Şi asta, în funcţie de oportunism şi de interese personale sau de grup, fie acel grup chiar şi un partid.
Probabil, mai e nevoie de încă 20 de ani pentru ca democraţia originală patentată de Ion Iliescu să devină democraţie reală, iar joaca politică să se transforme în joc politic. Ceea ce se întâmplă astăzi nu e nici pe departe un semn că s-ar putea petrece o schimbare de fond în politica românească.

Ioan Iercan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here