Titlurile de stat Fidelis Centenar au început tranzacționarea la Bursa de Valori București

Bursa de Valori București (BVB) informează că titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) în cadrul programului “Fidelis Centenar” auînceput tranzacționarea pe 5 august 2016. Momentul a fost marcat printr-o deschidere oficială a ședinței de tranzacționare la care au fost prezenți Dacian Cioloș, Prim-ministrul României, Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice, Mișu Negrițoiu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Dana Demetrian, Vicepreședinte Executiv BCR, reprezentanți ai sindicatului de intermediere, reprezentanți ai caselor de brokeraj și mass-media. MFP a atras 735 mil lei prin emisiunea de titluri de stat, de șapte ori mai mult față de oferta de 100 mil lei anunțată inițial. În cele trei săptămâni de ofertă, 20.185 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat, de 16 ori mai multe față de anul trecut.

“Numărul mare de investitori arată încrederea pe care românii au avut-o în acest produs de economisire. Mă bucură faptul că relația dintre stat și oameni în slujba căreia cu toții lucrăm poate fi, câteodată, atât de bună. Succesul programului de titluri de stat pentru populație din acest an este o dovadă clară a apetitului românilor pentru instrumentele alternative de economisire”, a declarat Dacian Cioloș, Prim-ministrul României.

„Este cel mai mare succes înregistrat în urma unei emisiuni de titluri de stat adresate populației! Au fost cca. 3 subscrieri pe minut, 194 de subscrieri pe oră. Acest lucru demonstrează încrederea cetățenilor în statul român și faptul că era nevoie de un astfel de instrument de economisire în piață. Așa cum am declarat încă de la început, întreaga cerere va fi onorată”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice.

”Suntem bucuroși că un număr ridicat de români sunt cu un pas mai aproape de bursă și au decis să-și administreze activ finanțele personale investind în titluri de stat. De astăzi au posibilitatea să tranzacționeze la Bursa de Valori București aceste titluri de stat și felicit Ministerul Finanțelor Publice pentru succesul emisiunii”, a declarat Lucian Anghel, Președinte Bursa de Valori București

”Consorțiul pe care îl reprezentăm și în general întregul sistem bancar investește în educația financiară și credem că aceste rezultate confirmă faptul că educația financiară a românilor este extrem de importantă în evoluția României”, a spus Dana Demetrian, Vicepreședinte Executiv BCR în cadrul evenimentului.

”Bursa de Valori București a inițiat diverse acțiuni de reformă în afara Bursei de Valori București. Guvernul precedent și acest Guvern au sprijinit reforma pieței de capital, inclusiv ASF-ul, și suntem la sfârșitul unui ciclu. Am început cu faimoasa lege al celor 8 bariere, am continuat cu simplificarea tranzacțiilor pe piața de capital, am redus cât am putut cheltuielile, practic ASF-ul acuma se duce spre zero cu tot ce presupune contribuții cu tranzacțiile. Recent am adus la zero contribuțiile market maker-ilor. Am reglementat tot ce poate fi reglementat la Bursă, inclusiv vânzările în lipsă”, a declarat Mișu Negrițoiu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Următoarele bănci și companii de brokeraj au intermediatoferta, în ordinea descrescătoare a valorii tranzacțiilor, au fost: Banca Comercială Română, BT Capital Partners, BRD – GSG, Raiffeisen Bank, Tradeville, Bancpost, Alpha Finance, Piraeus Bank România, Estinvest, Confident Invest, Blue Rock Financial Services, SSIF BRK Financial Group, Ieba Trust, Prime Transaction, Goldring and IFB Finwest.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *