Depistat la pescuit, cu unelte interzise

0
8

Sâmbătă 06 mai a.c, în jurul orei 09.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat pe albia râului Mureș, în zona localității Frumușeni, județul Arad,  două persoane care pescuiau cu unelte interzise deținerii și folosirii neautorizate,  prin metoda greblare folosind  ,,gafe”, bețe de pescuit prevăzute cu mulinetă, cârlige tip triplă și  plumb.

Aceștia au fost depistați pe malul stâng al râului Mureș, în zona localității Frumușeni, județul Arad.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor, aceștia fiind bărbați cu vârste de 45, respectiv 50 de ani, domiciliați în localitatea Frumușeni.

Având în vedere că ,, pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare“  constituie infracțiune, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Uneltele găsite, au fost ridicate în vederea confiscării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here