Cererile de revizuire a sentinței din cazul Nadăș se judecă la Balș și Brașov

0
11

Cu privire la Decizia civilă nr. 20/ 2018 a Tribunalului Olt, Instituția Prefectului –  Județul Arad precizează că prin aceasta s-a dispus trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Balș a cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 657/ 2006 pronunțată de Judecătoria Ineu, procesul nefiind astfel finalizat. Prin Sentința nr. 657/ 2006 a Judecătoriei Ineu s-a restituit familiei Colțeu Mihai Alexandru și Colțeu Viorica suprafața de 8.742 ha teren pădure, împreună cu construcțiile situate pe aceasta.

Reamintim că această Cerere de revizuire a sentinței Judecătoriei Ineu a fost formulată în urma constatării falsului Certificatului de calitate de moștenitor cu nr. 5/ 2003, emis de notarul Vlai Adrian, prin care s-a stabilit calitatea defunctei Mairovitz Ecaterina de unic moștenitor al defunctei Grosz Elena, care a deținut pădurea Nadășului, constatare efectuată prin Sentința penală nr. 203/ 2016 a Curții de Apel Timișoara – Secția penală. Cauza a fost strămutată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea Comisiei Județene de fond funciar Arad, de la Judecătoria Ineu (președinta acestei instanțe fiind cea care a pronunțat sentința 657/ 2006 a cărei revizuire s-a cerut), la Judecătoria Balș.  Prin Sentința civilă nr. 901/ 2017, Judecătoria Balș a admis cererea de revizuire promovată de Comisia județeană de fond funciar Arad, schimbând în totalitate Sentința civilă nr. 657/ 2006 a Judecătoriei Ineu. Împotriva sentinței Judecătoriei Balș, familia Colțeu a declarat recurs, soluționat de Tribunalul Olt prin Decizia civilă nr. 20/ 2018, prin retrimiterea cauzei spre judecare la aceeași instanță, respectiv Judecătoria Balș.

Comisia județeană de fond funciar Arad a promovat o altă cerere de revizuire a aceleiași Sentințe cu numărul 657/ 2006 a Judecătoriei Ineu, întemeiată de această dată pe desființarea Certificatului de calitate de moștenitor cu nr. 5/ 2003,  dispusă prin Încheierea penală nr. 415/ 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, ca urmare a constatării falsului acestui certificat de calitate de moștenitor, soluție menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală prin Încheierea nr. 613/ 2017. La cererea Comisiei județene de fond funciar, cauza a fost strămutată de Înalta Curte de Casație și Justiție de la Judecătoria Ineu, la Judecătoria Brașov, cu termen de judecată pe data de 2.04.2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here