Glad Varga (PNL): „Ministrul Mediului a venit la Arad cu misiune politică!”

0
14

Deputatul PNL Glad Varga, membru în comisia pentru Mediu a Camerei Deputaţilor, nu a fost invitat la dezbaterea organizată la Prefectura Arad, în prezenţa doamnei ministru Graţiela Gavrilescu.

„Consider că era normal ca la o astfel de întâlnire, organizată declarativ cu scopul de a găsi soluţii pentru gestionarea deşeurilor, să fie invitaţi toţi parlamentarii de Arad, sau niciunul. Fac parte din Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, dar nu am fost invitat, spre deosebire de colegii din PSD. S-a dovedit astfel că scopul vizitei doamnei ministru a fost pur politic, s-a organizat o şedinţă de partid a PSD la Prefectura Arad, cu obiectivul clar de a critica anumiţi reprezentanţi ai administraţiei locale. Ministrul mediului a venit la Arad cu misiune politică: propaganda pentru PSD. De altfel, chiar deplasarea intempestivă a doamnei ministru la Arad este lipsită de sens, aşa cum arată şi lipsa soluţiilor pe care a putut să le avanseze.

Din păcate pentru români şi pentru România, problemele legate de mediu şi de gestionarea deşeurilor sunt uriaşe şi se datorează în parte Guvernului, în parte legislaţiei care îngreunează folosirea fondurilor europene.

Poate aici ar trebui să folosească doamna ministru mai multă energie! Mă bucur că doamna ministru a recunoscut că accesarea fondurilor europene pentru gestionarea deşeurilor este greoaie din cauza legislaţiei şi a birocraţiei.

Avem la nivel naţional probleme uriaşe, printre care închiderea unor gropi de gunoi neconforme, avea ocazia dacă tot a venit la Arad să o viziteze pe cea de la Lipova. Implimentarea proiectelor privind Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în județele din România a fost dificilă datorită legislației, ghidului autorității de management și a sistemului de achiziții.

Aceste proiecte ar fi trebuit să rezolve o mare parte dintre problemele de gestionare a deșeurilor și nu să blocheze administrațiile locale  pe tot teritoriul țării. La nivelul județului vom monitoriza activitatea operatorului RETIM și sunt sigur că vor fi luate măsurile legale conform contractului.

În acest moment ministerul condus de doamna Gavrilescu are deficienţe mari în gestionarea deşeurilor, poluarea aerului, combaterea efectelor schimbărilor climatice, activitatea ministrului mediului este caracterizată de lipsa unui interes real pentru corelarea politicilor interdisciplinare, care să contribuie la soluţionarea concretă a problemelor de mediu.

Prin Tratatul de aderare la UE, până în 2010 trebuia să valorificăm sub orice formă deşeurile, până în 2015 trebuia efectuată operaţiunea de depozitare şi incinerare, iar în anul 2017 ar fi trebuit să fie finalizat întregul sistem de management integrat al deşeurilor. Din moment ce infrastructura de colectare selectivă la nivel naţional lipseşte, riscăm noi proceduri de infringement în 2020. Acestea sunt problemele reale de care trebuie să se ocupe doamna ministru! În loc să o facă, a venit la Arad cu o atitudine agresivă şi pur politică, dar nu poate masca marile probleme pe care dovedeşte că nu le poate gestiona eficient la nivelul ministerului pe care îl conduce.

Din păcate, aşa cum ne-a obişnuit guvernarea PSD, Aradul este tratat cu ostilitate şi agresivitate, în loc de fonduri, proiecte, soluţii, primim vorbe goale şi tot felul de piedici‟, a declarat deputatul Glad Varga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here